Director proiect: Luminița Ghimici
Program de finantare: Cercetare fundamentală și de frontieră
Subprogram: Proiecte de Cercetare Exploratorie
Autoritatea contractanta: Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI)
Cod proiect: PN-III-P4-ID-PCE-2020-0296
Acronim: IPOLSACH
Durata proiectului: 04.01.2021 – 31.12.2023 Buget: 1.198.032,00 lei
Rezumat
Proiectul abordează câteva strategii de sinteză a unor polimeri ionici (PE) noi, solubili și reticulați (hidrogeluri), pe bază de polizaharide (pululan, chitosan, dextran, celuloză), capabili de a interacționa cu particule de natură anorganică și organică. Se va urmări corelația între structura chimică, proprietățile fizico-chimice (dinamice, capacitatea de absorbție a lichidelor, mecanice) și abilitatea lor de a interacționa cu diferite particule (argile, kreutzonit, pesticide). Se vor obține și caracteriza atât polimeri cationici grefați, cu structuri bine definite cât și hidrogeluri cu morfologie poroasă prestabilită, controlate prin condițiile de sinteză. Proprietățile dinamice ale soluțiilor de PE (vâscozitate și conductibilitate) vor fi studiate în funcție de densitatea de sarcină, masa molară, concentrație, tărie ionică (I) etc. De asemenea, va fi studiată abilitatea PE de a interacționa cu particule dispersate în suspensii/emulsii model. Studiul interdependenței între caracteristicile PE sintetizați și cele ale dispersiilor (dimensiunea particulei si concentrație, pH, polaritate, I) va contribui la elucidarea mecanismelor de interacțiune polimeri ionici/particule. Rezultatele experimentale vor fi analizate cantitativ și comparate cu cele prezise de teoriile existente sau dezvoltate în cadrul proiectului, ceea ce va facilita controlul riguros al proprietăților polimerilor ionici cu potențiale aplicații în procesul de purificare a apelor reziduale. |